• duminică, 30 septembrie 2012

    Sfatul unui pustnic

    " Un pustnic obişnuia să sfătuiască pelerinii despre educarea copiilor:– Încă sunt trist, pentru că nu m-am dus la spovedanie înainte de 18 ani. Sunt încă trist din cauza aceasta. Când un copil are 6–7 ani, trebuie să aibă un părinte duhovnic. Aşa să faceţi. – Deci, de îndată ce vă întoarceţi de la Sfântul Munte la casele voastre, daţi atenţie copiilor, catehizaţi-i şi păzi
    ţi-i, în special cu rugăciunile voastre. Rugaţi-vă aşa cum s-a rugat şi patriarhul Iacov pentru copiii săi. Rugaţi-vă aşa: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apară, ajută şi ai grijă de copiii mei». Faceţi-vă cruce în timp ce vă rugaţi şi cântaţi un imn Maicii Domnului. Vegheaţi asupra lor. Să ştiţi exact unde se duc noaptea şi cu cine se însoţesc. Anturajul rău strică învăţătura bună. Copilul poate să fie bun, dar altcineva poate să aibă influenţă rea asupra lui. Acesta este sfatul meu către toţi mirenii." Patericul Athonit

    Stii tu ,oare ,fiule?


    De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate
    de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu
    vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a
    turburat şi şi-a lepădat rânduiala. Ştii tu oare, fiule, de
    ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă
    proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul
    pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere. Ştii tu oare,
    fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu
    mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor
    oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată
    firea. Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă
    înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi
    din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de
    lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii
    de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din
    lăuntru. Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate
    îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă
    cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.
    Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au
    pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au
    lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din
    suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi
    pământeşti. Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit
    bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au
    început să creadă că sănătatea este furată de la natură
    şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila,
    cu îndoită silă trebuie apărat. Ştii tu oare, fiule, de ce
    oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează
    de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul
     le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte
    în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi
    slăbeşte în lupta pentru ceruri. Nu plânge, fiule, în
    curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

    Sfantul Nicolae Velimirovici.



      Fericita Teodora


      O poţi vedea cu ochii minţii –o tânără sfioasă,îmbrăcată în strai moldovenesc cu brâul strâns în jurul trupului subţire trebăluind prin ogradă ori grăbind pe uliţele satului spre biserică. 

      Sau – monahie cernită învăluită în fumul diafan al cădelniţei,rugându-se cu fruntea la pământ şi cu sufletul în rai. 

      Trăind ca păsările cerului din prinoasele pe care i le dăruia muntele. 

      Privesc la icoana zugrăvită de monahii din mânăstire şi o văd aşa cum era:simplă şi senină în mijlocul sihăstriei înconjurată de păsărele.Teodora – darul Lui Dumnezeu pentru noi. 

      Când am ajuns prima dată la Sihla încă nu se amenajase drumul actual şi cei care se încumetau să meargă la mânăstire trebuiau s-o ia pe jos pe o cărare adânc brăzdată de şuvoaiele care se năpusteau la vale în timpul ploilor. 

      Am urcat cu greu priporul golaş parcă anume tăiat ca să-i descurajeze pe musafirii nepoftiţi sau poate să-i pună la încercare pe ceilalţi. 

      Sus,pe coastă,se înălţa biserica şi din unghiul în care o priveam mi se părea că şi ea a urcat cu greu şi s-a oprit acolo tocmai pentru a ţine muntele să nu se prăvale. 

      Un indicator arăta drumul spre peşteră şi pentru că mă răzleţisem de ceilalţi am pornit singură într-acolo. 

      - Nu vă temeţi! mi-a spus un călugăr ce îngrijea florile. 

      – Nu mă tem! am răspuns automat şi am trecut mai departe. 

      Poteca începea cu câteva trepte făcute din crengi ca să frâneze alunecarea şi părea destul de accesibilă. 

      Ocolind muntele după un timp, am pierdut din vedere mânăstirea . 

      Nimic nu tulbura liniştea amiezii doar paşii mei se auzeau pe potecă şi gândurile ce începuseră să mă ispitească.”De ce mi-o fi spus să nu mă tem? 

      Doar este ziuă şi locul oricum nu-i pustiu. 

      Ce poate fi? Nu mă simţeam în largul meu singură în pădure mai ales că eram obişnuită cu întinderile generoase ale câmpiei. 

      Poteca începuse să se îngusteze şi de unde până atunci mergeam privind în jur acum trebuia să mă ţin de bolovani şi de rădăcini ca să pot urca. 

      Mamă,ce streaşină! 

      O ditamai stânca suspendată,gata să se răstoarne parcă mă aştepta pe mine. 

      ”Doamne,cum de stă piatra asta aşa de mare şi nu cade? 

      Dacă începe acum un cutremur?”(O,fricoaso – mă certam singură – poale lungi şi minte scurtă!). 

      Sus,stânca jos,panta abruptă a muntelui ,oricum n-aveam unde să mă refugiez, înapoi nu mă puteam întoarce fără să mă fac de râs aşa că - înainte cu Dumnezeu la peştera Cuvioasei. 

      Mă gândeam:cum o fi stat măicuţa asta singură în sălbăticie având în jur numai pietre şi copaci? 

      Dar nu era aşa – pietrele i-au fost casă şi pavăză în vreme de primejdie. 

      Prin rugăciune a făcut să crape stânca iar păgânii îngroziţi au fugit.Copacii i-au dăruit alean şi frumuseţe.Înfrăţiţi în tărie- om şi copac - au rămas în picioare.El,frângându-şi crengile sub vânt şi furtună ,ea plângând pentru păcatele lumii. 

      O, fericită Teodora de câte ori n-ai tresărit la auzul urletelor haitei flămânde! De câte ori n-au ocolit urşii peştera unde ardea flacăra credinţei tale! 

      Mă uitam în peşteră ca să găsesc urmele focului să pot şi eu inţelege cum a stat cuvioasa timp de şaizeci de ani departe de lume,lipsită de cele necesare traiului în cea mai aspră nevoinţă. 

      Cum a răbdat frigul şi lipsa pâinii cum n-a fugit jos,în vale să stea lângă celelalte monahii?N-am înţeles atunci şi nici acum nu înţeleg pe deplin. 

      Până când n-ai fost singur în durere,în nevoi şi-n disperare nu ştii ce înseamnă singurătatea.Dacă n-ai răbdat de foame ştiind că nu vei avea nici mâine ce mânca nu ştii ce-i foamea. 

      Dacă n-ai stat în ger dezbrăcat şi cu picioarele goale n-ai simţit cu adevărat ce înseamnă frigul. 

      Dar ea pe toate acestea le-a luat de bunavoie şi încă altele pe care nu le ştim – podoabe de mult preţ – adunate în visteria Împărătească. 

      Citind viaţa şi Acatistul sfintei am aflat că nu mai avea nevoie nici de lumină nici de căldură căci devenise rug aprins,nesfârşit unind într-o singură flacără alte ruguri arzând în cine ştie ce inimi sau peşteri. 

      Noi căutăm fericirea la oameni sau în lucruri frumoase amăgindu-ne şi dorind mereu mai mult. 

      Ea a găsit-o în rugăciune şi-n ascultare iar Dumnezeu a binecuvântat-o cu darul facerii de minuni dăruindu-i un loc “unde nu este nici durere,nici întristare nici suspin ci viaţă fără de sfârşit”. 

      Teodora a meritat acest loc,noi doar sperăm că–l vom vedea. 

      La Sfintele sale moaşte vin mulţi şi se închină. 

      Unii au folos şi mângâiere,alţii – zăbavnici cu inima – vor mai aştepta. Răbdarea nu creşte pe toate drumurile dar poate fi dobândită cu rugăciune şi stăruinţă. 

      Oare nu prin răbdare s-a învrednicit de Împărăţia Cerurilor Sfânta Teodora? 

      Tudora Luca

      Ce as face daca as fi in pragul vietii de dincolo...


      ...probabil nu aș spune tot ce gândesc, dar cu siguranță aș gandi tot ce spun.

      Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează, ci prin ceea ce semnifică.
      Aș dormi puțin și aș visa mult, deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină.
      Aș merge când alții se opresc, m-aș trezi când alții dorm.
      Aș asculta când ceilalți vorbesc, și cum aș mai savura o vorbă înțeleaptă!
      Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață, mi-aș pune haine simple, m-aș pune doar numai în rugăciune, nu numai cu corpul, ci și sufletul.
      Doamne, dacă aș mai avea o șansă, mi-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață și aș pune-o la soare.
      Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să simt iînțepătura dureroasă a spinilor și sărutul vindecaător al petalelor.
      Doamne, dacă aș mai avea un crâmpei de viață nu aș lăsa să treacă o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
      Aș convinge fiecare suflet că el îmi este cel mai drag și aș trăi îndrăgostită de iubire.
      Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
      Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
      Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci o dată cu uitarea.
      Am învățat atâtea lucruri de la această viață, oamenii.
      Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmea muntelui, neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
      Am învațat că, atunci când un nou născut strânge în pumn pentru prima dată degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
      Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus numai atunci când îl ajută să se ridice.
      Am învațat atâtea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc caci din nefericire, în această clipă al trecerii nu îmi va mai folosi absolut nimic și pentru nimic în această lume ci mă așteaptă Dreptul judecător.
      Așa că e timpul acum, cât încă nu se vede pragul Vieții veșnice, să creștem și să fim buni.
      Am scris aceste gânduri având o inspirație din: „Păpușa de cârpă - Gabriel Garcia Marquez” însă unele pasaje le-am modificat adecvându-le vieții creștine.
      Să cerem de la Dumnezeu credința cea frumoasă și tăria Credinței Sfinte.
      Cu râvnă întru Domnul,
      Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

      vineri, 21 septembrie 2012

      Zguduitor


      Dragi prieteni,

      va trimit un material ziditor de suflet cutremurator. Materialul este un capitol din cartea arhimandritului Epifanie "Familiei ortodoxe. Cu smerita dragoste." (Grecia)

      Sa dea Dumnezeu ca cele citite sa ne fie spre crestere duhovniceasca.

      Doamne, ajuta!

      Dragos!



      Nu destui ani în urmă am parcurs cartea lui Hans Killian "In spatele nostru stă Dumnezeu" (Editura "Kadmos", Atena, 1960). Ultimul capitol, intitulat "Mostenire", m-a cutremurat. Acum câteva zile am relatat întâmplarea descrisă în carte într-o nouă discutie despre avorturi (spun nouă discutie, deoarece a existat o continuare a ei prezentată de "Presa ortodoxă"; vezi nr. 692/4.4.1986). Nu gasesc cuvinte să descriu impresiile ce le-a pricinuit. Deoarece o mare parte a cititorilor "Presei ortodoxe" n-au băgat-o în seamă, consider oportun să o repet:
      Pe scriitorul cărtii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânără doamnă ca să-i solicite ajutorul medical. Era sotie de medic, avea doi copii, de cinci si trei ani, si era însărcinată în luna a patra. Sotul ei fusese mobilizat si se afla pe Frontul de Răsărit. Doamna avea dureri la sânul stâng si sub bratul stâng depistase o mică umflătură tare. Medicul, după ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine să lăsăm cartea să continue:

      joi, 20 septembrie 2012

      Filosofia Paianjenului


      Am arătat, fratii mei, câte taine si câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturiseste despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu lărgimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.

      Sfântul Vasile cel Mare o ia de la păianjen, de la furnică, de la albină si merge până la astrele ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu cât cunosti mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea fată de Ziditorul lor si te unesti cu El.
       

      Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce artă în cuvânt la păianjen. Zice: "Mare filosof este păianje-nul!" Noi nici nu-l băgăm în seamă. Vine femeia: "Dă-l la boala de păianjen!"
       

      Ehei! Dacă ai sti ce ai de învătat de la păianjen! Cine a auzit vreodată glasul păianjenului pe lume? (La greci erau două feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tăcuti, cum era Diogene, care-l face mare filosof al tăcerii pe păianjen). Vezi păianjenul. Dacă-i micut, îsi face si el o pânzisoară acolo, după puterea lui. Dacă-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune Scriptura: Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui, la Cuvântul pentru pronie al Marelui Vasile.
       

      Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adică purtarea de grijă, până la păianjen. Păienjenelul cel mic după ce a făcut o plăsută se retrage: "Dă-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am făcut datoria!" Cel mai mare, tot asa. Când îl vezi că stă, tace. L-ai auzit grăind?
       

      O muscă o auzi bâzâind; un tântar îl auzi, dar ai auzit păianjenul vreodată? Nu, el este filosof. El stă grămădit acolo si asteaptă ca Dumnezeu să-i trimită mâncare. Si pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o muscă mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuta lui e prea subtire, i-o strică si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a făcut, spune la Ecclesiast: Câte a făcut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate poartă grijă.
       

      La cel mic îi dă o muscută mică. Si el, stând ascuns, când vede că s-o încurcat, o prinde, o suge; da' mai are treabă până a doua zi, să repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzisoara, pentru că-i trebuie si mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o muscă mai mare, că are pântecele mai mare. Si acela, după ce-o prins-o, iar se apucă de treabă. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe păianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi că-i arhitect. Întinde de colo, leagă de colo si face. Nu zice nimic. Îsi caută de treabă.
       

      Ce frumoasă artă face Sfântul Vasile aici! El zice: "La palatele împărătesti stau santinelele să nu cumva să fie atentat contra împăratului: "Stai! Cine-i? Parola!" Dar păianjenul nostru nu dă parola nimănui, numai să nu măture femeile prin odăi. Numai ce-l vezi. N-a dat parola nimănui. El a intrat si si-a cătat de treabă.
       

      [Prin rânduiala lui Dumnezeu, chiar în acest moment al discutiei, pe masa Părintelui Cleopa s-a ivit un păianjen. Si cineva din cei de fată a exclamat:
       

      - A venit la noi păianjenul, ia uitati!
       

      - Da, da, da! El aude că vorbim de el, săracul! zice Părintele Cleopa. Dă-i pace, mamă, că vorbim de dânsul, săracul!
       

      Si toti cei prezenti au început să râdă].
       

      El nu dă parola când intră în palatele împără-testi, zice Sfântul Vasile. Iar Preasfântul Dumnezeu, care l-a făcut si pe el, are grijă în toată ziua si-i trimite o musculită mică la acel mic; la acel mare, una mai mare. Dacă-s mai multi, mai multe muste. Că Dumnezeu, dacă-i al Lui, îl hrăneste, că el n-ar putea trăi.
       

      Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s păian-jen, să trăiesc c-o musculită mică, sau c-o muscă. Eu am femeie, eu am copii, eu am dări la stat, eu trebuie să mănânc mult, să fac...!" "O, răutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrăneste pe păianjenul cel mic cu o muscă mică si pe cel mare cu o muscă mare, Acela hrăneste si pe carida si verida - cei mai mari chiti ai lumii care trăiesc în oceane (azi le spune balene albastre), si care unul din ei mănâncă într-o zi cât două sate -, ca să-ti arate tie că El poartă grijă de si de cel ce mănâncă o muscă si de cel ce mănâncă cât două sate într-o zi; e din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile.
       

      Si acestea când le întelegi si când le vezi în zidire, nu se poate să nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune!

      Parintele Cleopa
       

      Iubirea crestina


      Domnul a spus: "Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Se gasesc oare doi sau trei adunati intru numele Lui? Se gasesc, dar rareori. De altfel nu vorbeste de o simpla adunare si unire locala a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, impreuna cu unirea, sa existe la cei adunati acolo si alte virtuti. Prin aceste cuvinte, asadar, vrea sa spuna: "Daca cineva Ma va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui fata de aproapele, si impreuna cu aceasta iubire are si celelalte virtuti, atunci voi fi impreuna cu el". Acum insa, cei mai multi oameni au alte scopuri. Nu intemeiaza pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeste pe altcineva, pentru ca si acela ii arata iubire; altul il iubeste pe cel care l-a cinstit; iar altul il iubeste pentru ca i-a fost de folos la vreo treaba de-a lui.

      miercuri, 19 septembrie 2012

      Puterea rugaciunii demonstrata chiar si de stiinta !

      http://youtu.be/UcLGtUwu2SI"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. "Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"

      marți, 18 septembrie 2012

      Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

      capitolul 13 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

      Cat pacatul m a purtat


      Cât păcatul m-a purtat cincisprezece toamne, toţi mereu m-au lăudat nimeni nu s-a supărat, nimeni Doamne! Cât la cel rău i-am slujit cincisprezece toamne, toată lumea m-a iubit nimeni nu m-a prigonit nimeni Doamne! Cât de lume mi-a plăcut cincisprezece toamne, orice rele-aş fi făcut nimeni nu m-ar fi-abătut, nimeni Doamne! Cât trecură ca un fum cincisprezece toamne, nimeni nu mi-a stat în drum să mă strige ca acum nimeni Doamne! Dar de când mă port să-Ţi plac (trei ori patru toamne) bine caut mereu să fac şi tot nu mă are-n plac nimeni Doamne!... - O, mereu de-aş fi-un pribeag toate-a vieţii toamne, ura tuturor o trag, mi-e de-ajuns că mă ai drag azi Tu Doamne!...

      duminică, 16 septembrie 2012

      Rugaciune grabnic ajutatoare catre Maica Domnului


      Cand avem necazuri, cand suntem bolnavi cand suntem in grele incercari, haideti sa ne rugam, sa cerem ajutor de la Maicuta Domnului. Sfanta fecioara este o buna mijlocitoare catre Dumnezeu si ori de cate ori ii cerem ajutorul, rugaciunile noastre nu raman neascultate. Maicuta Domului vine grabnic in intampinarea noastra, noi trebuie doar sa nu ne pierdem increderea si sa deznadajduim. Ceea ce singura esti bucuria celor scarbiti si Partinitoare celor ce se nedreptatesc. Mangaierea celor ce plang si ajutor celor neajutorati. Cercetarea celor neputinciosi si acoperamant si sprijin celor ce se chinuiesc. Liman celor inviforati, toiag orbilor, povatuitoare celor rataciti si scapare tare celor din nevoi, Nascatoare a lui Dumnezeu cu totul fara prihana. Ia aminte la rugaciunea mea cea smerita, pe care o aduc tie din adancul inimii si ma izbaveste de viforul cel rau al gandurilor. Izbaveste- ma din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire si departeaza de la mine nepasarea si lenevirea. Ajuta-ma ca sa ma izbavesc de obiceiul cel rau al pacatelor ca sa scap de tiranisirea cea amara a diavolilor. Si te rog Stapana, dupa cum stii, mantuieste-ma pe mine nevrednicul robul tau, cel ce spre tine dupa Dumnezeu mi-am pus nadejdea mantuirii mele. Invredniceste-ma Preacurata ca sa fac cu osardie poruncile Fiului tau si Dumnezeului nostru si sa pazesc intotdeauna asezamintele cele mantuitoare. Si ma invredniceste ca sa cuget intotdeauna cu minte luminata si sa intampin slavosloviile lui cele bine primite. Ca spre tine ceea ce ne daruieste toate bunatatile si ne esti grabnic ajutatoare, nadajduind aduc acesta cerere. Deci sa nu cad din nadejdea care o am catre tine prea curata, nici sa ma intorc smerit si rusinat; Ci sa aflu prin tine de Dumnezeu daruita Stapana, degraba implinirea cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutatoare nebiruita a noastra a pacatosilor care implinesti toate cererile noastre bune, sa te laud si sa te preamaresc pe tine; Acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

      miercuri, 12 septembrie 2012

      Inaltarea Sfintei Cruci


      Creştinii ortodocşi prăznuiesc, vinerii, Înălţarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebrează găsirea crucii de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, şi înălţarea ei în timpul unei ceremonii solemne de către patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.Sărbătoarea marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cu 14 ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, luase ca pradă şi racla cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci.Prima celebrare solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale, pe Golgota, locul în care a fost îngropat Iisus, numită Biserica Sfântului Mormânt sau "Martyrium", iar mai târziu "Ad Crucem". În această biserică a fost depusă spre păstrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfânta Elena. Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII - VIII, la evenimentul din 335 adăugându-se celebrarea momentului în care a fost redobândită relicva Sfintei Cruci, de către Heraclius, în anul 629.Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos.Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). http://www.maramedia.ro/crestinii-ortodocsi-si-catolici-praznuiesc-inaltarea-sfintei-cruci

      sâmbătă, 8 septembrie 2012

      POMENIREA ÎNAINTE-PRĂZNUIRII NAŞTERII PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU


      Astăzi, mai înainte de naşterea Crinului cuvântător al fecioriei să-I aducem în dar florile laudelor, ca să ne învrednicim de mijlocirea Ei când vom păşi dincolo de pragul acestei vieţi. Astăzi, cu ceata îngerilor să ne adunăm şi să aducem cântări Celei Ce răsare pe pământ din Stâlpii dreptăţii, ca să poarte în pântecele Său pe Raza Tatălui, Care Se va arăta lumii ca Soare al dreptăţii. Astăzi, să ne întoarcem de pe căile nedreptăţii şi să aducem celei Ce se arată ca Pruncă cuvintele noastre neputincioase, ca ale unor copii străini de tainele înţelepciunii, şi Cea Care a purtat în pântece pe Înţelepciunea neajunsă va da nouă pricepere ca să O lăudăm după vrednicie. TROPAR Veniţi cu flori de cântări să întâmpinăm pe Sfeşnicul mântuirii, Pe Cea Care Se găteşte astăzi spre a fi Sălaş sfinţit Luminii, Din pântece neroditor va răsări Trandafirul Cel îngeresc, să ne grăbim a sădi în grădina inimilor noastre cuvântul ceresc. **** Astăzi să ne gătim inimile spre primirea bucuriei dumnezeieşti, Astăzi să împletim flori de cântări Celei slăvite de glasuri îngereşti, Astăzi Prunca binecuvântată se pregăteşte să vadă lumina simţitoare, Ca mai apoi să poarte în pântecele pe Soarele Cel mai înainte de soare. Suspinurile inimii Sfântului Ioachim au ajuns în auzul dumnezeiesc, Şi tânguirea Anei n-a rămas ascunsă, fiind primită ca prinos, Din rugăciune plină de întristare s-a zămislit Bucuria lumii, Cea fără prihană prin Care am câştigat darul mântuirii. Se veseleşte Arhanghelul Gavriil aducând vestea naşterii binecuvântate, Şi toată zidirea suspină, văzând începutul lucrării celei luminate, Glasurile proorocilor se odihnesc astăzi văzând plinirea dreptăţii, Şi Cea Plină de har se naşte ca să poarte Comoara Vieţii. Cea neroditoare mai înainte naşte pe Purtătoarea Mântuirii tuturor, Care ca o Făclie strălucind gândurile noastre, ne îndreptează spre Adevăr, Să întâmpinăm cu florile bucuriei pe Cea Care se va naşte din cea stearpă, Pe Maica Vieţii, prin Care s-a ridicat blestemul nerodirii şi prin Care lumea înviază. Din pântece neroditor răsare Cea în Care S-a odihnit Cel Neîncăput în ceruri, Şi începutul mântuirii se pune, iar mintea noastră se suie la cereştile adevăruri, Se deschise lumii Cartea Ce poartă gândurile dumnezeieşti, Se arată în lumina Duhului Cea împobită cu străluciri îngereşti, Preacurata Fecioară Se naşte spre ridicarea lumii din osânda morţii, Se bucură şi Ioachim şi Ana şi dănţuiesc, aşteptând Rodul dreptăţii. Dreptul Ioachim întinde masă duhovnicească pentru al său Rod minunat, Pe care cuvioasa Ana Îl poartă în pântece ca pe un dar cu totul curat, Cea peste Care S-au revărsat izvoarele Duhului iese din pântece omenesc, Ca să poarte pe Cel Neîncăput, pe Cel înfricoşător gândului îngeresc. Îngerii se gătesc să întâmpine cu cântări pe Deschizătoarea uşilor mântuirii, Şi oamenii cu bucurie se adună în jurul Anei, aşteptând Rodul iubirii, Noi, cu gânduri neputincioase, puţin putem sălta la vederea tainei minunate, Dar urcând pe aripile rugăciunii, ajungem cu mintea întru cele înalte. Pământul să se bucure primimd în braţele sale pe Cea Care ne va sui la cer, Şi îngerii cu trâmbiţe să vestească apropierea Celei Ce va ascunde al vieţii Adevăr, Scară eşti Fecioară nenuntită, prin Care ajungem la hotarele Împărăţiei, Pe Tine Te cinstim cu laude ca pe O Comoară tainică a veşniciei. Veseliţi-vă împreună cu mine, căci eu, cea mai înainte neroditoare, Am zămislit în pântecele meu pe Maica Neapusului Soare, Dezlegat-a Domnul Dumnezeu osânda mea, dăruindu-i Bucuria lumii, Care ca o ramură luându-se din mine, va dărui tuturor Floarea mântuirii. Cu astfel de gânduri se veselea Ana în aşteptarea Celei binecuvântate, Şi privind spre Ioachim se îndulcea de închipuirea celor luminate. Dreptul Ioachim saltă văzând plinirea nădejdii sale mult dorite, Şi toate se cutremură de străina minune a celor tăinuite, Auzit-a Domnul rugăciunea mea şi a ridicat blestemul meu, ca Un Îndurat, Căci m-a învrednicit a mă numi părinte al Rodului Celui luminat, Îngeri, bucuraţi-vă împreună cu mine şi oameni, lepădaţi vălul tânguirii, Căci Cea răsărită din coapsele mele va aduce lumii darul mântuirii. Din cămara pântecelui Anei va ieşi Cea vestită de glasurile prooroceşti, Cea neispitită de nuntă este întâmpinată de florile glasurilor îngereşti, Se naşte Bucuria lumii prin care întristarea se goneşte afară, Şi toate se umplu de veselie, văzând lumina nădejdii iară. Maica Cuvântului Se naşte şi prin Ea se şterg cuvintele osândirii, Întristarea Anei a născut bucurie prin aşteptarea Rodului mântuirii, Născătoarea Vieţii noastre Se arată lumii, strălucind în inimi nădejde, Şi toate cele de sub cer se bucură primind mântuitoarea veste. Nu se pricepe mintea a lăuda minunile Tale mai presus de cuvânt, Dar Te rugăm să răsari şi în inimile noastre ceresc legământ, Acoperă inima noastră neroditoare cu vălul rugăciunii Tale, Ca Ceea Ce Te-ai născut din cea stearpă spre a tuturor luminare. Să ne curăţim ochii inimii în lacrimile pocăinţei adevărate, Ca să vedem strălucind Lumina lumii cu raze curate, Se veseleşte cerurile Curată, aşteptând naşterea ta pe pământ, Şi oamenii saltă, văzând ţesut al trupului Tău acoperământ. Învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii Tale celei mai presus de cuvânt, Ca la prăznuirea Naşterii Tale să-Ţi cântăm sub al Duhului acoperământ, Primeşte-ne întru bucuria Ta cea minunată, ca o Stăpână milostivă, Căci prin Tine s-a dezlegat blestemul şi ne-a răsărit mângâiere sfântă. Din pământ neroditor se naşte Floarea fecioriei cu adevărat, Din care va răsări mireasma Cuvântului Celui întrupat, Pe Aceasta să O întâmpinăm cu glasuri de cântări, Căci prin Ea lumea vede razele dumnezeieştii mângâieri. Veniţi să lăudăm pe Cea Care aduce darul mântuirii, Veniţi să săltăm cu duhul, fericind pe Comoara Luminii, Veniţi să ne împreunăm cu cetele îngerilor întru gânduri înalte, Şi să slăvim frumuseţea Celei împodobite cu adâncă dreptate. Bucură-Te, Vas primitor de Mir sfinţitor, Liman binecuvântat al mântuirii tuturor, Cartea Cea deschisă a Luminatului Adevăr, Povăţuitoarea noastră spre lăcaş mângâietor, Hrănitoarea Luminii Celei negrăite, Comoară a tainelor prea mărite, Toiagul sprijinitor al mântuirii, Muntele cel umbrit de darul nepătimirii, Zidul cel nebiruit al pocăinţei, Turnul cel neclintit al credinţei. http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.it/2012/09/pomenirea-inainte-praznuirii-nasterii.html

      Dar sărman


      Măicuţă Preacurată, primeşte ruga mea Ca pe a celui care nimic nu a făcut Din câte Domnul Slavei i-a dat şi-ar fi putut S-aducă rod seminţei din floarea ce purta. *** Mă iartă, sunt doar ciobul din vasul unui lut Ce fuse de Olarul cu dragoste lucrat Şi-apoi, spre lămurire, în focuri încercat, S-adune în strâmtoarea-i comori cât a-ncăput. *** Nu am mărgăritare în vas; şi-n curtea mea, Pustiul stăpâneşte în tina care sunt: Atâta sărăcie-i şi-mpuţinat pământ, Că mă cutremur, Maică, văzându-mă aşa. *** Cu câtă bucurie te-ntâmpină acum Fecioarele-nţelepte cu candele arzând Şi-ţi împlinesc alaiul de floare, bucurând Pe Domnul cu podoaba din inimă… În drum, *** Afla-vei, Preacurată, un ciob netrebnicit Pe care-l calcă toate urgiile sub paşi - Apleacă-te spre dânsul şi-n tină să nu-l laşi: Ţi-aduc într-însul lacrimi din schitu-mi năruit. http://cuvantortodox.ro/2012/09/08/dar-sarman/

      Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More