IUBIREA

IUBIREA..."Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră
un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte
grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să
se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până
să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la
fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd
despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea
medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică
conversaţie.
Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu
preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii... Îmi
răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum
face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi
povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de
mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia
putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar
batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este
el...
Şi-atunci îl întreb mirată: "Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi
micul dejun împreună?". Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi
răspunde:
"E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea".
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la
bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi.
Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: "Asta este
dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!... Căci, în fond,
aşa este dragostea adevărată ...nu neapărat fizică şi nici romantică în
mod ideal.
Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce
va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat."

SURSA:Julia Ziav http://www.facebook.com/photo.php?fbid=458618234174045&set=a.155249294510942.25858.155049277864277&type=1&theater

Read More

Viata la tara

Viaţa la ţară are un farmec aparte. Nu este deloc uşoară, dar te captivează şi te odihneşte prin truda ei de fiecare zi, aducând bucurii simple şi curate în sufletul celui ce doreşte linişte.

La 23 de ani, prin îngăduinţa Bunului Dumnezeu 

am lăsat oraşul cu toată agitaţia lui şi am venit la ţară. Zece ani au trecut de atunci, dar sincer vă spun nu regret nimic, … poate doar faptul că timpul trece atât de repede. Dar, mai bine să povestesc cum am ajuns aici:

Nu este un secret faptul că facultaţiile de teologie din ţară scot mai mulţi absolvenţi decât este necesar, aşa că pentru un tânăr preot şi familia lui, o parohie de ţară este mai întotdeauna un prim popas.
Aşa s-a întamplat şi cu mine: căutând pe listele Episcopiei, am găsit localitatea Homorod (nu am auzit în viaţa mea despre acest sat) şi împreună cu preoteasa am zis:

Să mergem!

Degeaba a încercat părintele consilier să mă convingă să mă mai gândesc, să mai aştept, eu: … Nu şi Nu! Vreau la Homorod! …
Ca să înţeleg mai bine, unde vreau să mă duc, l-a sunat pe protopopul de Oraştie de atunci şi l-a întrebat, cu mine de faţa:
- Cum este la Homorod, ce este pe acolo?
- Ce să fie … mistreţi …!
„Mistreţi” … hmmmm … Doamne, ce să fac?
- Părinte consilier, eu mă duc acolo!
- Mă eşti sigur?
- Da!

… şi am plecat … La Homord …

Bine, bine, la Homorod, dar unde e Homorodul?
E, trebuie să-l găsim noi, o fi el pe undeva, … probabil pe lângă o pădure … că de, acolo sunt mistreţi … şi nădăjduiesc eu: şi oameni!
Ajungând acasă, intru cu preoteasa pe internet, dăm un „search” pe Google şi … ce să vezi? … nimic (era în anul 2003). Găsim cu chiu cu vai un Homorod, dar altul, nu cel de Hunedoara. Căutăm pe hărţi dar … nu apare … era prea mic şi neînsemnat.
Asta e, cu Dumnezeu înainte!

Homorodul

Găsesc un coleg care ştia unde este satul, dar nu îl vizitase niciodată.
Ce să mai stăm pe gânduri hai… Să mergem!
Pe drum, la câţiva km de sat pe dreapta ne întâmpină … O groapă de gunoi (foarte parfumată, pentru că era vară – de câţiva ani, nu mai există, Slavă Domnului şi zona a fost ecologizată),
Mergem mai departe, găsim o casă şi oprim să întrebăm, pe unde să o luam (unde credeţi că am nimerit: … la doi sectari).
Primim indicaţii şi mergem mai departe către „centrul” satului.
Atât de „centru” era (centru satului era o cabină telefonică), încât am trecut de el, fără să observăm şi am ajuns în următorul sat (nici o problemă, pentru că şi aici, tot eu urma să slujesc).

Până aici, au fost ispite, dar acum a venit … Mila lui Dumnezeu!
A ieşit să mă întâmpine cel mai cumsecade om, cântăreţul de acolo: nea Ion (să-l ţină Dumnezeu). M-a poftit cu bucurie în casa lui şi parcă am început să mă simt, aşa oarecum,

… Acasă!

Casa parohială era acceptabilă. Bineînţeles fără apă, baie şi … curent electric (era un scurt pe instalaţie). Prima noapte am stat fără lumină dar … dar mai conta? Eram bucuroşi!

Nu ştiam atunci, diferenţa între sapă şi hârleţ (arşeu – aşa-i spune la noi), nu ştiam să crap lemne, sau să dau cu coasa, că de, eram de la oraş … dar ce să fac? Mi-am zis:
Hai dom’ părinte, pune-te la treabă, că dacă nu faci tu, n-are cine!

Cât m-am bucurat când am terminat baia (nu mai trebuia să merg in curte), sau când am terminat fântâna şi am tras în casă apa (nu mai trebuia să scot cu găleata) … şi am stat şi m-am gândit: … toate acestea le aveam şi înainte, dar niciodată nu le-am preţuit …niciodată nu am înţeles câtă trudă se ascunde în spatele unor lucruri care ni se par atât de fireşti, nouă, celor de la oraş…

Am ajuns să-i iubesc pe oamenii de aici şi poate şi ei mă iubesc pe mine.
Satul şi-a pus amprenta asupra mea şi nădăjduiesc ca şi eu la rândul meu să îmi fi pus amprenta asupra lui.
Şi ştiţi ceva …
Viaţa la ţară e frumoasă!
… şi da … avem şi mistreţi!

Cu dragoste (de la ţară) Părintele Ciprian!

sursa:http://www.facebook.com/parintele.ciprian?fref=ts

Read More

Suferinta vine nechemata

În viața noastră se petrec adesea lucruri pe care nu le înțelegem, nu le percepem scopul și lucrarea iar neavând o perspectivă intuitivă în duh ortodox ne frământăm, cârtim, tulburăm fără noimă neînțelegând Taina Suferinței. Uneori această înțelegere vine mai târziu când mintea și duhul din noi se „coace” și începe să vadă mai limpede „nu ca în oglindă și ghicitură” ci din perspectiva inspirației divine. Părintele Simeon Kraiopoulos ne pune în atenție un episod evanghelic în tandem cu ceea ce se petrece în viața noastră de zi cu zi spunându-ne că:

Domnul se milostivește de noi căci Suferința vine nechemată.

Suferința vine nechemată

În general, toți care vin în lume, toți câți trec pe acest pământ – acum este rândul nostru – toți oamenii fără excepție, în decursul vieții lor, unii mai mult, alții mai puțin simt tristețe, mâhnire, suferință până la lacrimi, ca și în cazul acestei femei.

Toți oamenii știu acest lucru, mai mult sau mai puțin, din experiență. Și să nu vrea cineva să plângă, va plânge și să nu dorească să sufere, va suferi și să nu voiască să se întristeze, se va întrista.

 

Sunt multe împrejurări în care omul trece prin suferință, se cutremură. Nu doar se întristează, ci pătimește, interiorul lui se schimbă.

Adică există situații în care răul – moartea, o altă suferință, chiar și bolile noastre – vine pe nepusă masă, fără ca cineva să săvârșască vreun păcat. Ce a făcut această văduvă? Să spunem că a făcut o greșeală, un păcat și de aceea suferă? Nimic din toate acestea n-a săvârșit, dar a venit această suferință mare, pe care acum nu poate s-o evite, ci vrând-nevrând, o rabdă. Nu se întâmplă aceasta doar în situațiile în care este vorba despre o moarte, ci despre alte împrejurări în care suferința, tristețea, strâmtorarea nesuferită, vin nechemate, fără ca omul să fi făcut ceva. Desigur, există și situații de suferință create, despre care știi clar că se datorează unei greșeli dintre ale tale, unei neatenții, unei purtări nu tocmai bune, unei lucrări rele, unui păcat de-al tău. Și după aceea vine suferința, mâhnirea, care te zdrobesc. Uneori zici: „bine că sufăr, fiindcă n-am luat aminte, m-am purtat rău, am arătat răutate și acum plătesc!” Dar există și situații, așa cum am spus, când cineva simte că nu greșește, că nu există nici o pricină din partea lui, însă suferința adâncă vine nechemată!

Taina Suferinței – Arhim. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină – București 2007

Read More

Marturisesc ca...

Marturisesc ca ...
Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toatainima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit ...

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea "moderna" in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea - a fiului risipitor - pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit detristete, uitand ca pot fi "astazi" cu El "in Rai". Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si "pleaca la Domnul", iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacriminu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: "nu eu, ci…"

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!...

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…


Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

Read More

Cand iti va fi mai greu,sa il chemi pe Sfantul Nicolae

 in  ajutor!O seara cat mai frumoasa ,linistita cu fulgi de sarbatoare.

Sfantul NICOLAE 6 DECEMBRIE

A fost sarac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sarac pentru ca i-a ajutat pe cei saraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a stiut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de inmultirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piara in pacat..

E firesc sa ne intrebam: Oare, daca Sfintul Nicolae – care, dupa numele sau inseamna “Biruitor de popoare” – ar fi in vremea noastra si ar birui rautatile din sufletul nostru si gindurile cele rele din mintea noastra cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?……Sfintul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri. Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorinta de a implini lipsurile celor lipsiti. Sa o facem cu inima de parinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce multumire, aduce seninatate. Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci cind oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decit darul pe care-l oferi…

preotul Teofil Paraian.

Din batrani se povesteste ca in aceasta seara magica, la geamul fiecarui copilas vine un batran cu chip bland si suflet de aur, pe numele sau Mos Nicolae, si ii priveste cum dorm. Si el stie ce a facut fiecare in timpul anului, si daca au fost cuminti, ascultatori, buni cu ceilalti semeni, si cel mai important, daca si-au facut de cu seara ghetutele, le va lasa in ele dulciuri de toate felurile pentru a le rasplati comportamentul exemplar. In caz contrar, insa, le va lasa o nuielusa cu speranta ca anul viitor nu va mai fi nevoit sa fie atat de drastic. Aceasta experienta poate constitui si un mod de invatare pentru cei mici, de recompensare pozitiva si de incurajare a unui comportament prosocial, precum si de recompensare negativa. Nu se stie cu exactitate de cand a aparut aceasta traditie, insa se pare ca a reprezentant inca din stravechi timpuri o modalitate de invatare si educare a celor aflati la o varsta precara, in care linia dintre bine si rau este foarte fragila si astfel, fara grija celor mari, inclusiv a lui Mos Nicolae, echilibrul poate fi foarte usor distrus!

In ceea ce priveste adevarata legenda a lui Mos Nicolae, pe numele sau cunoscut de crestinii din lumea intreaga, Sfantul Nicolae, acesta a fost un copil ramas orfan de mic in urma unei epidemii ce i-a rapus ambii parinti, fara a se cunoaste perioada de timp in care s-au petrecut toate aceste evenimente. In urma acestei tragedii, provenind dintr-o familie instarita, faptele lui Nicolae au devenit remarcabile, caracterizate de milostenie fata de cei neajutorati, saraci, si cel mai important aspect, cel in urma caruia a ramas cunoscut drept Mos Nicolae, a fost protectorul copiilor. Moartea sa, pe data de 6 decembrie a anului 345, in urma persecutiei crestinilor in perioada Imperiului Roman, a marcat apartia in calendarele crestine a sarbatoririi sale, si anume pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, facatorul de minuni ..

Astfel, Nicolae, acest om intrat in istoria omenii drept sfant, Sfantul Nicolae, si in traditia popoarelor de pretutindeni drept Mos Nicolae, este omagiat atat prin continuarea faptelor lui remarcabile, in seara de 5 spre 6 decembrie, cat si prin cladirea de biserici ce ii poarta hramul, precum si prin denumirea noilor nascuti cu acest nume sfant, a caror onomastica este sarbatorita pe tot parcursul vietii, oferindu-i astfel nemurire...

Desi sumara prezentarea acestui sfant a carui nume si implicit, poveste, are o rezonanta la fel de puternica in toate colturile globului, de retinut este faptul ca in fiecare, indiferent de varsta, statut, numarul prietenilor de pe facebook, sau alte site-uri de socializare, precum si de multitudinea de factori care ne fac atat de diferiti unii de ceilalti, dainuieste acelasi suflet de copil ce isi asteapta dulciurile in ghetute cu acelasi entuziasm. Asadar, sa nu uitati sa il asteptati pe Mos Nicolae la fel de cuminti, si daca simtiti ca din cauza vremii nefaste s-ar putea impotmoli, sa nu va refuzati, nici dumneavoastra, nici celor dragi, o ciocolata binemeritata!

MOSII NOSTRI:NICOLAE SI CRACIUN...Doua sarbatori dintre cele mai indragite ale crestinatatii,marcheaza luna DECEMBRIE:SFANTUL NICOLAE  SI NASTEREA DOMNULUI.

Scrisoare catre mos NICOLAE

Au trecut cativa ani de cand nu ti-am scris scrisori, dar stii bine ca m-am gandit la tine in fiecare an si am asteptat cu emotie in suflet sa vii pe 6 Decembrie in casa mea.

Anul acesta am decis sa iti scriu.. pentru ca inca sunt copil..pentru ca inca ma joc..pentru ca inca cred in povesti cu zane si in printi calare pe cai albi ce vin sa salveze taramurile cu vise si sperante tesute din prea multa copilarie in inima mea.

Mosule, as vrea sa pun in sufletul fiecarui om un strop de pasiune..unul de dragoste si trei de bunatate. As vrea sa pot schimba lumea..sa o pot face sa creada, sa simta si sa spere.. sa o pot impulsiona sa isi asculte sufletul.. intaintea mintii.. As vrea sa fiu un om mai bun, un OM care sa fie ghidat in viata de armonie, implicare si dragoste. 

Mosule, as vrea sa fiu nemuritoare...as mai vrea sa nu mai fiu asa sensibila, sa pot trece mai usor peste lucruri ce dor.. as vrea sa culeg intr-o zi de iarna.. treisprezece fulgi de nea si sa impletesc din ei o pereche de aripi pe care sa i le dau sufletului meu..iar de fiecare data cand el are nevoie sa zboare departe de indiferenta si nepasare... sa o faca. As vrea, Mosule, sa cunosc pentru o clipa.. inceputul iubirii.. si teama.. sa simt ca "acel cufar" pe care il cunosti si tu este din nou plin de sentimente nevinovate si fragile.

Mosule, mi-as dori sa ma duci cu tine intr-o seara la marginea si inceputul copilariei, sa pot simti in fiecare particica a trupului meu emotia, bucuria si IMATURITATEA copilului din mine, sa pot vedea in ochii copiilor amalgamul de sentimente din sufletul lor atunci cand constientizeaza prezenta ta divina.

Mosule, nu mai vreau sa fiu mare, da-mi pentru o zi mintea, sufletul si trupul de atunci... si nu lasa niciodata timpul sa inece in secunde... inocenta mea de copil.

Stiu ca.. nu imi vei putea aduce ceea ce ti-am cerut eu, dar te-as ruga sa-mi pui in ghete increderea ca voi reusi sa fac ceea ce imi propun, un pic de sanatate si daca mai ramane ceva dulce in sacul tau si pentru mine.. vei face inca un copil sa zambeasca :).



Iti multumesc, Mosule, pentru ca mi-ai citit scrisoare si pentru ca ai grija de mine de oriunde ai fi.

Cu multa stima...Lorelei

sursa:Cred, sper şi simt..

http://corina-roth.blogspot.it/

Read More

Sfantul Nicolae 6 decembrie

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului.

"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul" 

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce ? 

Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh : dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.

Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul  lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca  religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.

La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.

Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi !

Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi  şi i-a scăpat. 

Aşa, odată, într-o mare secată, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.

A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.

Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.

Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor  de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.

Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi : iubitori de oameni.

sursa:Părintele Arsenie Boca, Seminţe duhovniceşti

Read More