• marți, 18 februarie 2014

    Ecleziastul: "E vreme s-arunci pietre..." de Savatie Bastovoi



                                                    E vreme s-arunci pietre şi vreme să le strîngi,

    E vreme ca să urli şi vreme e să plîngi.
    E vreme să iubeşti, dar şi să te desparţi.
    E vreme pentru pace şi vreme să te baţi.

    E vreme să vorbeşti şi vreme să asculţi.
    E vreme să fii jertfă şi vreme e să lupţi.
    E vreme pentru toate şi nu te întrista:
    Tu hotărăşti ce vrei să faci cu viaţa ta!

    sâmbătă, 15 februarie 2014

    Tacerea si cuvintele mele



    Doresc cu atâta nerăbdare orice întâlnire cu Tine,
    încât, cu mult înainte de sosirea ceasului fericit, inima îmi tremură, înfiorată la vântişorul oricărui gând care vin dinspre Tine.
    Şi în vederea întâlnirii,
    îmi caut veşmintele cele mai sărbătoreşti şi îmi împodobesc toate intrările cu roade.
    Îmi umplu toate cămările cu miresme alese,
    îmi aşez cele mai frumoase feţe pe toate mesele mele,
    cele mai frumoase aşternuturi pe toate paturile,
    cele mai preţioase podoabe pe toţi pereţii casei.
    Îţi presar în toate curţile mele, de la toate intrările, pe toate căile
    şi pentru toţi paşii Tăi,
    cele mai frumoase flori ale aşteptării, cu toată fiinţa mea frământată de bucurie,
    cu toată inima înfiorată de dragoste şi cu toată lumina ochilor umezită
    de fericirea revederii Tale.
    Dar din atâtea câte aveam să-Ţi spun, atunci nu mai pot şti nimic.
    Aplec ochii în jos, căci, parcă de prea mult soare pe lume,
    se face dintr-o dată întuneric în jurul meu,
    de prea multă dragoste, parcă, mi s-a vărsat tot mirul meu pe aer,
    de prea multă cântare năvălită în ea, mi s-au rupt dintr-o dată toate corzile harfei mele
    şi de prea multă sărbătoare şi primăvară şi înviere nu mai ştiu ce-i cu mine.
    Iartă-mi cuvintele pe care, atunci, în nebunie, le spun
    şi greşelile mele pe care, în pierderea măsurii, le săvârşesc.
    Iartă-mi tăcerea care Îţi spune atât de mult din inma mea.
    Şi iartă-mi cuvintele care Îţi spun atât de puţin.
    Ştiu că Tu, singurul Care ştii ce rară şi ce dumnezeiască este nebunia dragostei,
    mi-o înţelegi şi mi-o cauţi.
    Când ai întâlnit întâia dată lumea, ai spus doar trei cuvinte:
    Să fie lumină!
    Şi lumină a fost. Şi ea, apoi, n-a mai apus niciodată. Şi în ea ai făcut lumii totul.
    Când m-ai întâlnit întâia dată pe mine, mi-ai spus doar trei cuvinte:
    Să fie iubirea! Şi a fost...
    Şi ea n-a mai murit apoi niciodată. Prin ea mi-ai devenit mie totul.
    Cea dintâi zi a luminii în inima mea şi cea dintâi zi a iubirii în inima mea
    au fost de aceeşi mărime şi frumuseţe şi minune.
    Pe amândouă le-ai făcut într-o clipă, Tu, Cuvânt cald şi luminos al Lui Dumnezeu.
    Până atunci existasem. De atunci trăiesc.
    Până atunci timpul meu era veşnicia Ta.
    De atunci veşnicia mea este Timpul Tău.
    Raza mea şi-a găsit soarele ei,
    dorinţa , împlinire,
    şi tinereţea mea, Prietenul dulce cu care am umblat în atâtea infernuri şi „purgatorii”, simţindu-mă neîncetat în acelaşi Paradis.
    O, Dragostea mea eternă şi întreagă, IISUSE!!!"
    Traian Dorz

    Au si cuvintele o durere

    Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor
    Când sunt silite să ascundă ca să arate ce nu vor,
    Când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
    Atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.


    Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
    Şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintai Cuvânt a fost!
    N-ar trebui rostit Cuvântul decât cucernic şi pios 
    Din Adevăr şi din Iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.


    Dar ce mult suferă Cuvantul când îl împingem în noroi,

    Când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi. 
    Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
    Dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.


    Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit 
    În contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
    Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
    Cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!


    Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
    Căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti
    Şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori la cel călau,

    După osânda sau cu răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău! 

    de Traian Dorz

    De ce nu esti cinstit?

    De ce nu eşti cinstit, – de ce
    n-ai da cu da şi nu cu nu,

    de ce spui tu, când altul e,
    de ce spui altul, când eşti tu!

    De ce nu zici cum şi gândești
    sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
    de ce faci da, când nu – grăieşti,
    de ce faci nu, când tu spui da!

    Nelegiuit e-n veci acel
    ce face da, când zice nu,
    acesta-i un satanic fel
    – vezi, nu cumva să-l ai şi tu!


    Acesta-i omul fariseu,
    făţarnic în umblarea sa,
    cel mai urât lui Dumnezeu,
    când spune nu – şi face da.

    „Să zici ca ei, – gândeşte el
    apoi, ce-ţi pasă, fă ca tu”,
    – dar blestemat e-n veci acel
    ce spune da, când face nu.

    …Tu, frate, umblă credincios,
    cu nu şi nu – cu da şi da,
    căci Viu şi Sfânt este Hristos
    şi El îţi va plăti aşa!… 

    de Traian Dorz

    luni, 3 februarie 2014

    Sfantul si Dreptul Simeon

    În vremea împăratului Egiptului Ptolemeu Filadelfus, sfântul Simeon fu ales să fie unul dintre cei 70 cărora li se încredinţă traducerea Bibliei (Vechiului Testament) din limba ebraică în cea grecească (alcătuirea Septuagintei). Simeon lucra cu râvnă, însă când ajunse la locul în care prorocul Isaia zice „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7, 14), se nedumerit şi a luă un cuţitaş pentru a răzui cuvântul Fecioara şi să îl înlocuiască cu tânăra, ca să-l traducă astfel în limba grecească. Însă îngerul lui Dumnezeu îl împiedică să facă aceasta, spunându-i că aceasta este prorocie adevărată; şi că el, Simeon, după voia lui Dumnezeu, nu va putea muri până când nu o va vedea cu ochii săi pe Cel născut din Fecioară. Dreptul Simeon se bucură şi Îi mulţumi lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit cu o asemenea cinste.

    Când Pruncul Iisus fu adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria, Duhul lui Dumnezeu îi porunci lui Simeon, care avea peste 300 de ani, să meargă la Templu în întîmpinarea Pruncului.

    El Îl recunoscu pe Prunc şi pe Maica Sa, după lumina negrăită care le înconjura capetele. Bătrânul Simeon Îl luă cu bucurie pe Pruncul Iisus în braţele sale şi se rugă lui Dumnezeu:

    - Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvânul Tău, în pace! Că ochii mei văzură mântuirea Ta (Luca 2, 29-30).

    Sfântul Simeon este socotit ocrotitorul copiilor, însă s-au păstrat multe alte minuni săvârşite de acesta de-a lungul vremii, fapt care a făcut să îi sporească cinstirea.

    Sfanta Prorocita Ana-mama Proorocului Samuel

    Sfînta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trîndăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi tîrziu li se împlinesc cererile.
    Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mîna lui Eli preotul, ea, după săvîrşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe cînd celelalte femei cu copii au primit cîte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

    A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pămînt şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pîntecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzînd că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pîntecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

    După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltînd de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvîntat-o, zicînd: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pîntecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborît acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Cînd a ajuns mai măricel, l-a luat de mînă, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mîna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pămînt şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

    Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni. Aceasta ieşind cu dreptul Simeon, în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului şi al pământului. Şi îmbrăţişând pe Hristos, L-a sărutat şi Duhul s-a sălăşluit întru ea şi a grăit: „Tu eşti Dumnezeu şi Fiul Omului, Fiul împărăţiei şi al umilinţei. Tu auzi şi taci, vezi şi eşti nevăzut, eşti pretutinea şi ascuns”. Şi a grăit şi alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia.  (Din Acatistul Întâmpinării Domnului)

    Înţeleapta Ana ne prooroceşte nouă cele viitoare şi arată de mai înainte, în chip tainic, aşteptarea neamurilor şi izbăvirea lui Israel. (Din Canonul Înainteprăznuirii Întâmpinării Domnului)


    Cu sfinţită cuviinţă proorociţa Ana, înţeleapta, cuvioasa şi bătrâna, s-a mărturisit Stăpânului în Templu în chip lămurit, iar pe Născătoarea de Dumnezeu propovăduind-o tuturor celor de faţă, a mărit-o. (Stihire ce se cântă la Utrenia Praznicului)

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More